Anuarul de specialitate al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud


    În 1969, la aproape douăzeci de ani de la înființarea Muzeului Bistrița, vede lumina tiparului revista File de Istorie-Culegere de studii, articole şi comunicări, care își propunea, conform cuvântului înainte publicat în primul număr a ceea ce avea să devină anuarul de specialitate al muzeului bistrițean, să fructifice dorinţa unanimă a tuturor acelora care au contribuit la ridicarea continuă a prestigiului acestei instituţii muzeale, de valorificare a numeroaselor vestigii istorice descoperite…pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud.
    Din 1993, numele anuarului se schimbă, revista fiind cunoscută sub titulatura de Revista Bistriței. Vorbim despre o publicație cu o apariție neîntreruptă din acest moment, dedicată cercetării istorice și arheologice din județul Bistrița-Năsăud și Transilvania, care se adresează atât publicului pasionat de studiul istoriei, cadrelor didactice de specialitate, cât și tuturor profesioniștilor din țară, fie istorici sau arheologi. Articolele sunt structurate tematic pe trei secțiuni: arheologie, istorie și recenzii. Subiectele tratate acoperă teme de istorie locală, transilvană, dar și națională.
    Din 2020 aria tematică a Revistei Bistriței se extinde, cuprinzând și teme de etnografie, artă și muzeologie.
    În ceea ce privește www.revistabistritei.ro, acest site este varianta electronica a anuarului Revista Bistriței (ISSN 1222-5096), editată de Muzeul Bistrița și subvenționată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.